23 iul. 2024

Innovation, Education, and Entrepreneurship

Cunoaște cele 5 startup-uri tech selectate în acceleratorul de tracțiune UpNext by Dreamups, ediția 2024

Pe 22 iulie, a avut loc lansarea oficială a acceleratorului de tracțiune UpNext by Dreamups, ediția 2024. Din cele 32 de aplicări primite, au fost selectate 5 startup-uri tehnologice promițătoare. În următoarele 6 luni, acestea vor beneficia de mentorat personalizat, sesiuni cu 30+ speakeri și investitori, spațiu de birou dedicat, ghidare pentru obținerea tracțiunii și pregătire pentru etapa de atragere de investiții substanțiale.

În cadrul evenimentului de lansare, Mihai Stipanov, Fondator Dreamups & Mozaic, a subliniat: „Următoarele 6 luni de accelerare vor include ghidarea din partea a 5 mentori rezidenți și peste 30 de experți care vor ajuta startup-urile să se scaleze, să lanseze produsele pe o piață globală, precum și să identifice și să consolideze cele mai bune canale de achiziție și modele de venit. De asemenea, în cadrul programului, fondatorii vor trece printr-o pregătire de „investment readiness” unde vor fi instruiți pentru obținerea următoarei runde de capital.”

 

Pe parcursul acceleratorului de tracțiune UpNext, 5 mentori rezidenți vor ghida startup-urile, stabilind obiective clare și oferind suport pe 5 piloni fundamentali pentru construirea tracțiunii într-o afacere tech:

 

  • Finance – Doina Chiselita, Senior Strategy Manager, Experian
  • Product – Vadim Jeleascov, Șef de Departament Fintech, Banca Națională a Moldovei
  • Growth Marketing – Veronica Melinti, Marketing Manager, Brizy
  • Sales – Vasile Valcov, Chief Commercial Officer, Salt Edge
  • Technology – Alexander Minza, Co-fondator Vincuvin.shop și Chief Technology Officer, Elefant.

 

Cristian Cerneanu, Entrepreneurship & Startups Manager, Proiectul Tehnologiile Viitorului, a menționat: „UpNext va facilita creșterea locală și internațională a startup-urilor selectate, oferindu-le acces la piețele potrivite pentru inovațiile lor. Această etapă este esențială pentru a accelera creșterea lor în drumul spre o scară globală, cu sprijinul mentorilor și al speakerilor. Încurajez startup-urile participante să profite la maximum de această oportunitate și de resursele puse la dispoziție pentru a-și maximiza progresul.”

 

Cele 5 startup-uri selectate în această ediție a acceleratorului sunt:

  1. Argus AI – accelerează diagnosticarea medicală prin analiza radiografiilor cu ajutorul inteligenței artificiale, asigurând detectarea rapidă a problemelor de sănătate și prioritizarea pacienților.
  2. LaterCut – reduce timpul de editare al videoclipurilor scurte de la 20 de minute la doar 2 minute și maximizează impactul pe rețelele sociale cu ajutorul AI.
  3. Eating AI – reimaginează planificarea alimentației în funcție de mediul și stilul de viață al utilizatorului, oferind recomandări personalizate bazate pe datele de sănătate și preferințe, activate prin comenzi vocale.
  4. SengEnergy – prognozează cantitatea de energie generată de parcurile fotovoltaice, ajutând la economisirea resurselor financiare prin evitarea penalităților.
  5. AuditConfirm – platforma care va economisi 11 miliarde de dolari anual industriei auditului. Prin aceasta, auditorul scanează documentele fizice, le trimite într-un chat ai și generează automat raportul digital.

 

 

Stella Jemna, Moldova Country Representative, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund: „Tot ce se întâmplă în lume reprezintă o oportunitate pentru startup-uri de a găsi soluții inovatoare pentru problemele existente. La UMAEF investim în startup-uri cu tracțiune dovedită, co-fondatori competenți și idei scalabile. Am primit deja pitch deck-urile startup-urilor din UpNext și așteptăm cu drag să vedem evoluția voastră în cele 6 luni de program. Suntem aici pentru a vă sprijini în creșterea afacerii voastre tech.”  

 

 

 

Ești curios/curioasă cum va decurge programul? Urmărește experiența startup-urilor în acceleratorul de tracțiune UpNext by Dreamups pe paginile de social media: LinkedIn, Facebook & Instagram.

 

UpNext este organizat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups, cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie și al Ukraine Moldova American Enterprise Fund, susținut de comunitatea de investitori Mozaic și în parteneriat cu Diez, Newsmaker, Agora și Techdoor.

Other press releases

Thank you! 

Your submission has been sent.

Home